sfatdeavocat.md
Ce să faci dacă pleci în vacanță iar calitatea serviciilor turistice a fost mai joasă decât cea prevăzută în contract
Mergeți în vacanță vara aceasta? Găsiți mai jos câteva recomandări legale ce țin de situațiile conflictuale care pot apărea dacă ați reziliat contractul de servicii turistice sau dacă calitatea serviciilor turistice a fost mai joasă decât cea prevăzută în contract.

Perioada estivală este în toi așa că mai toți suntem cu gândul la locul unde ne vom petrece vacanța iar unii deja sunt acolo.

Cert este că majoritatea din noi urmează să interacționeze cu companiile turistice iar uneori achitând prețul călătoriei apar circumstanțe din cauza cărora nu mai putem merge sau necesită să amânăm plecarea noastră în vacanță.

Cum procedăm în asemenea situațiii și care este modelul corect și legal de comportament al agențiilor și tur operatorilor ce prestează servicii turistice aflăm azi

Deseori echipa „Sfat de Avocat” primește mesaje în care se descriu situații precum că companiile turistice nu întorc banii în caz de anulare a călătoriilor chiar dacă contractul nu a fost încheiat sau solicită să le fie achitată suma integrală a călătoriei dacă li s-a achitat doar avansul – și  această situație o vom analiza astăzi.

Conform legislației există două situații:

  • Atunci când turistul reziliază anticipat contractul din proprie dorință sau din cauza unor cisrcumstanțe obiective apărute care nu îi permit ă beneficieze de serviciile turistice și atunci conform legii compania turistică pierde dreptul asupra preţului călătoriei. Ea poate, totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale, însă pentru a vă reține careva sume din prețul călătoriei compania turistică este obligată să probeze existența reală a cheltuielilor date și faptul că contractul de prestări servicii turistice a fost valabil încheiat.
  • Atunci când contractul este reziliat din cauza unei forțe majore – calamități naturale sau interzicerea traversării frontierelor vamale din cauza cărorva situații neprevăzute cum ar fi epidemii sau altele, forța majoră trebuie să fie constatată de instituțiile de stat abilitate cu această atribuție legală. În asemenea situație, conform legislației contractul va fi reziliat fără careva condiții suplimentare iar dacă contractul se reziliază în timpul efectuării călătoriei părțile vor suporta în egală măsură prețul cheltuielilor de întoarcere a turistului acasă organizatorul păstrând totuși obligația de a-l transporta înapoi în țară.

La fel conform legislației naționale în vigoare, contractul de servicii turistice va exemplifica și descrie amănunțit toate condițiile și detaliile precum și nivelul calității și confortului călătoriei pe care urmează să o întrepridneți iar în cazul în care pe parcursul călătoriei depistați neajunsul considerabile, legislația vă permite să solicitați imediat de la prestatorul de servicii turistice reducerea prețului pentru aceste neajunsuri depistate cu unica condiție că preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre neajunsul depistat.

Text de Sergiu Muntean, Avocat, Președinte al A.O. Ius Moldova și Irina Vulpe, Avocat Stagiar, Director Executiv al A.O. Ius Moldova