Sfat de avocat: Ce facem atunci când conviețuirea în comun devine insuportabilă iar familia se soldează cu divorț

Familia este nucleul societății în care trăim și este de apreciat când căsnicia este una durabilă. Însă, ce facem atunci când conviețuirea în comun devine insuportabilă iar disoluţia familiei se soldează cu desfacerea căsătoriei?

În varianta perfectă DIVORȚUL are loc prin acordul comun al soților la fel ca și înregistrarea căsătoriei, la Oficiul de Stare Civilă.

Totuși, în marea majoritate a cazurilor unul din cei doi membri sau este împotriva divorțului sau nu vrea să cedeze copiii sau nu este de acord să împartă bunurile acumulate în timpul căsniciei – și ce facem atunci ?

Potrivit unei cercetări pe #diez, în sate cel mai des tinerii se căsătoresc, în orașe mai mult divorțează.

În situția în care v-ați pomenit în pragul unui divorț problematic – există câteva puncte cheie pe care ar fi bine să le cunoașteți:

  1. Legislația în vigoare reglementează două modalități de desfacere a căsătoriei :
  • prima este desfacerea căsătoriei de organul de stare civilă.

Soții se pot întelege în privința unui divorț prin acord numai în situația în care nu există copii minori comuni sau înfiați de ambii și dacă nu există neînțelegeri în privința bunurilor agonisite în comun.

  • a doua – pe cale judecătorească.

Desfacerea căsătoriei în instanța de judecată va avea loc atunci cînd sunt copii minori comuni, unul dintre soți nu este de acord să divorțeze, fie deși ambii sunt de acord să divorțeze, unul dintre ei evită să se prezinte la OSC.

  1. Un alt aspect important când vorbim despre desfacerea căsătoriei unde sunt copii minori este stabilirea domiciliului copiilor.

Dacă părinții locuiesc separat și copilul nu a atins vîrsta de 14 ani decizia o iau părinții de comun acord iar dacă ei nu pot ajunge la un compromis – va decide instanța de judecată, care va cere avizul Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copilului iată de ce trebuie să vă asigurați că dispuneți de condiții bune pentru creșterea lui – imobil spațios, program de lucru flexibil sau venit care vă va asigura posibilitatea de a avea grijă de copil, chiar dacă este vorba de mijloacele bănești dobândite în comun cu celălalt soț sau de la el/ea în urma divorțului. De la vârsta de 10 ani, se va ține cont și de opinia copilului minor.

  1. În lipsa acordului soției, soțul nu poate cere desfacerea căsătoriei în timpul gravidității acesteia și timp de un an după nasterea copilului dacă acesta este viu și trăiește.
  1. Copilul are dreptul la ambii părinți chiar dacă aceștia sunt divorțați.

La fel părinții au drepturi și obligații comune și egale – din acest considerent părintele opus celui ce a primit copiii la domiciliu va avea dreptul la stabilirea unui grafic de întrevederi.

  1. Partajul averii sau cum împărțim ceea ce am agonisit împreună. Bunurile agonisite în timpul căsătoriei se vor împărți egal dacă acestea nu au fost dobândite cu titlu gratuit (moștenire, donație) sau dacă nu sunt bunuri de uz personal cu excepția bijuteriilor.

Instanța poate modifica cotele părți ale soților în dependență de interesele unuia dintre soți sau ale copiilor acestora.

Încheierea contractului matrimonial chiar și pe parcursul căsătoriei spre finalul acesteia, vă scutește de un proces judiciar îndelungat și neplăcut.

  1. Important, odată ce a devenit clar că familia nu poate fi păstrată și nu mai duceți o gospodărie comună cu soțul – se recomandă a nu tergiversa cu divorțul dat fiind acel fapt că pentru împrumuturile contractate de unul din soți, vor răspunde ambii în mod egal și va fi o cale lungă până a demonstra că acel împrumutnu a fost contractat în interesul familiei.
  1. În cazul în care unul dintre soți aplică violență fizică, psihologică, spirituală, economică sau sexuală – sunteți în drept de a solicita de urgență emiterea unei ordonanțe de protecție pentru sine și copiii minori comuni.
  1. Tot în cadrul procesului de divorț se recomandă stabilirea pensiei de întreținere a copilului minor care va putea fi stabilită în sumă fixă sau în cotă procentuală din veniturile soțului plătitor în dependență de interesul suprem al copilului.
  1. Taxele ce trebuie plătite sunt simbolice însă în creștere pentru divorțuri repetate.
  1. În cazul desfacerii căsătoriei la organul de stare civilă, căsătoria încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua când hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă adică peste 30 de zile calendaristice după emiterea și pronunțarea ei.

Text de Sergiu Muntean, Avocat, Președinte al A.O. Ius Moldova și Irina Vulpe, Avocat Stagiar, Director Executiv al A.O. Ius Moldova

Has one comment to “Sfat de avocat: Ce facem atunci când conviețuirea în comun devine insuportabilă iar familia se soldează cu divorț”

You can leave a reply or Trackback this post.
  1. Ion ion - decembrie 31, 2017 Răspunde

    Buna ziua ma numesc Ion eu as dori sa ma ajutați să devortez

Leave a Reply

Your email address will not be published.Email address is required.